Eu ce mai mananc? Analize si Teste APC

Experții Asociației Pro Consumatori (APC) își propun să-i învețe pe consumatori să înțeleagă eticheta produselor. O serie de studii de piață și teste pentru mai multe categorii de produse relevă, ceea ce mulți dintre noi știau deja, că trebuie să fim foarte atenți atunci când cumpărăm un produs alimentar.

 Iată, de exemplu, câteva date îngrijorătoare prezentate de APC:

Croissant

  • 92% dintre croasanții analizați conțin conservanți!
  • 82% dintre croasanții analizați conțin arome sintetice!
  • 77% dintre croasanții analizați conțin acid citric!
  • 75% dintre croasanții analizați conțin între 5 și 10 aditivi alimentari!
  • 61% dintre croasanții analizați conțin câte 2 conservanți!

Carnati

  • Cârnați de casă cu câte 8 substanțe chimice!
  • Cârnați țărănești cu câte 7 substanțe chimice!
  • Cârnați de grătar cu câte 4 tipuri de conservanți!
  • Cârnați cu soluție de dezghețare a drumurilor!
  • La 88% din cârnații afumați analizați s-a folosit fum lichid sau aromă de fum!
  • La 84% din cârnații analizați s-a folosit conservantul nitrit de sodiu!

Iaurt

  • 9 din 10 tipuri de iaurt sunt fabricate din lapte standardizat!
  • 2 din 10 tipuri de iaurt conțin adaosuri proteice!
  • Doar 1 din 10 tipuri de iaurt este fabricat 100% din lapte românesc!
  • Doar 15% din tipurile de iaurt analizate sunt ambalate în ambalaje din sticlă!
  • 13% din tipurile de iaurt analizat conțin adaos de smântână!

Telemea

  • 1 din 3 sortimente de brânză telemea conține clorură de calciu, o substanta utilizata la prevenirea formării gheții și îndepărtarea acesteia de pe șosele. Acumularea clorurii de calciu în organism (hipercalcemie) determină o serie de reacții, printre care: gust calcaros în gură, dureri de stomac, bufeuri, greață și vărsături, lipsa apetitului, sete extremă, dureri osoase, aritmie, pietre la rinichi, comă.

Ton

  • Doar 61% dintre producători declară zona de unde a fost pescuit peștele.
  • Zonele 61, 67, 71,77, 87 sunt zone cu apa contaminata radioactiv.

Mai multe informatii gasiti pe : http://www.apc-romania.ro/

 

Așadar, pe lângă analiza ingredientelor de pe etichetă, mai trebuie să ne punem și o serie de întrebări: De ce producătorul nu menționează proveniența alimentului? De ce nu menționează tipul de ulei vegetal folosit? De ce nu scrie pe etichetă denumirea aromei sintetice utilizate?

Ce putem face? Să cumpărăm de la producători cu eticheta “curată”, să sesizăm asociațiile și organele statului în caz de nereguli, să contactăm producătorii și să le punem întrebări despre conținutul produselor lor și să ne exprimăm nemulțumirea, să transmitem necesitatea unei reglementări mai stricte celor pe care îi votăm.